1

Despre insulele grecesti

Lumea a vorbit, ziarele au scris, criticii au dezbatut, iar ceilalti au continuat sa-si dea cu parerea despre situatia economica a Greciei de astazi desi nu sunt neaparat specialisti in domeniu. Desi situatia actuala poate parea inspaimantatoare pentru multi potentiali turisti, de mentionat ar fi si faptul ca un foarte mic procent din miile de turisti ce aleg sa viziteze Grecia an de an pleaca nemultumiti de aici. In cazul in care aveti in plan o vacanta pe teritoriul elen, sfatul nostru este sa nu va luati dupa ce vorbeste lumea si sa incercati aceasta experienta. Cert este ca, din punctul nostru de vedere, sunt foarte putine sanse sa regretati alegerea facuta.

In turismul grecesc s-a investit enorm pe parcursul ultimilor ani, iar acest lucru este usor de observat. Chiar si acum, intr-una dintre cele mai nefericite perioade din intreaga istorie a Greciei, lucrurile stau mai mult decat satisfacator. Serviciile oferite au ramas la standardele inalte la care se aflau si in urma cu ceva ani si desi unii turisti nu se declara de acord cu aceasta afirmatie, si personalul a ramas la fel de binevoitor si de dornic sa ajute orice turist aflat in impas. Marele avantaj al teritoriului elen este ca se bucura de un turism extrem de diversificat, unele insule fiind potrivite pentru tineri din toate colturile lumii aflati in cautarea distractiei, altele, mai linistite de fel, fiind alese, in principal, de catre familiile cu copii aflate in cautarea unui turism relaxant, de odihna.

Fiind considerata una dintre cele mai frumoase si cele mai ravnite insule de pe intreg teritoriul elen, insula Chios a devenit faimoasa in intreaga lume datorita stancilor de culoare neagra numite Mavra Volia. Spre deosebire de alte insule, Chios nu dispune de plaja cu nisip fin si auriu, ci de pietris. Acest lucru este oarecum justificabil mai ales in cazul in care insula este inconjurata de stanci inalte, unele sculptate in fel si chip. Insula Chios este recomandata atat celor mai salbatici din fire, cat si celor ce doresc sa incerce o experienta inedita in ceea ce priveste turismul litoral.

Imediat dupa insula Skiathos, deja cunoscuta in intreaga lume, ajungem pe apropiata insula Skopelos, mult mai putin populara. Bucurandu-se de liniste si de un decor absolut idilic, insula Skopelos este recomandata in principal cuplurilor aflate in cautarea intimitatii, a linistii si a relaxarii. In ceea ce priveste costurile, de mentionat este si faptul ca exista o diferenta semnificativa de pret intre Skopelos si toate celelalte, prima fiind de departe cea mai ieftina insula locuita de pe intreg teritoriul Greciei de astazi.

Se spune ca nu te poti considera turist in adevaratul sens al cuvantului pana nu apuci sa vizitezi Grecia cel putin o data in viata. Este incredibil cum un popor aflat in impas din punct de vedere economic poate fi atat de deschis, de comunicativ si de dornic sa-si rasplateasca turistii cu cele mai bune servicii posibile. Legenda spune ca nimeni nu pleaca nemultumit din Grecia, iar majoritatea turistilor ajung sa se intoarca aici de nenumarate ori. Indiverent ca ai 18 sau 38 de ani, una dintre cele aproximativ 2000 de insule ale Greciei se va dovedi potrivita chiar si pentru tine.

marius

One Comment

  1. Nu am fost dar sigur as vrea sa merg….cred ca nu am facut-o din comoditate si nu din punct de vedere financiar. Faptul ca cunosti “zona” te impinge sa mergi mai mereu in locurile in care ai fost obisnuit sa mergi si astfel pierzi din obiectiv astfel de locuri. Greu este pana te duci prima oara….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.