2

De ce iubim Romania?

De ce iubim România? Vreţi motive?
 

  • Prima femeie medic din România a fost Maria Cuţarida-Crătunescu (d. 1919).
  • Anghel Saligny construieşte în premieră mondială la Brăila şi la Galaţi silozuri din beton armat (pentru poduri).
  • Poetul Barbu Paris Mumuleanu este creditat drept cel care a ridicat limba română de la stadiul de dialect al ţăranilor la rangul de limbă literară.
  • În 1771 apare la Timişoara ziarul „Temeswarer Nachrichten” (Ştirile Timişoarei), primului ziar apărut pe teritoriul României şi totodată primul ziar german din sud-estul Europei.
  • Iluministul Iosif Paşca, protopop al tractului Periceiului, este autorul lucrării Istoria Bibliei cu întrebări şi răspunsuri (1813) – prima de acest gen în limba română.
  • Prima ascensiune din România cu un balon a avut loc în anul 1815 la Iaşi.
  • În anul 1836 apar primele acţiuni concrete în domeniul muzeisticii din România. Deşi în secolul al XIX-lea existau mai multe colecţii particulare, abia în 1836, din iniţiativa pictorului Carol Valstein, este deschis primul muzeu cu scop declarat educativ. Muzeul a funcţionat în două săli ale Liceului Sfântul Sava din Bucureşti. În a doua jumătate a secolului XIX, prin efortul lui Alexandru Odobescu, ia fiinţă primul muzeu din România, în adevăratul sens al cuvântului, Muzeul 

    Antichităţilor Naţionale.

  • Bucureşti a fost primul oraş din lume iluminat cu petrol, în anul 1858.
  • Prima ascensiune din România a unui balon cu pilot român a avut loc la 9 iunie 1874, la Bucureşti.
  • Timişoara a fost primul oraş european iluminat stradal cu energie electrică, în anul 1884.
  • În anul 1885 medicul român Victor Babeş scrie primul tratat de bacteriologie din lume.
  • Alexandru Ciurcu construieşte în 1886 prima ambarcaţie cu reacţie din lume.
  • Primul spectacol cinematografic din România a avut loc la Bucureşti, la data de 27 mai 1896.
  • Prima sală de cinematograf din Transilvania s-a înfiinţat în anul 1901, la Braşov.
  • Românul Henri Coandă construieşte primul avion cu reacţie din lume în anul 1910.
  • Creditul Minier, înfiinţată în 1919, a fost prima societate petrolieră cu capital exclusiv românesc.
  • În anul 1920 Emil Racoviţă înfiinţează la Cluj primul Institut de Speologie din lume.
  • În anul 1924, Regina Maria participă la prima campanie publicitară de tip endorsment din lume (pentru marca Pond’s).
  • Se înfiinţează la Bucureşti în anul 1952 Institutul Naţional de Gerontologie “Ana Aslan”, primul institut de geriatrie din lume.
  • În 1961 la Timişoara a fost pus la punct MECIPT-1, primul calculator din România construit într-o universitate.
  • Primul zbor în spaţiul cosmic al unui român, pilotul de aviaţie Dumitru Prunariu, a fost efectuat la data de 14 mai 1981.
  • Balonul Mihai Bravul a fost primul aparat de zbor al României.
  • Primul muzeu din judeţul Sălaj a funcționat începând cu 1880 în Zalău.

marius

2 Comments

  1. Avem o tara printre cele mai frumoase din lune si o multime de oameni destepti, trebuie sa fim mandri de asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.