Asa ma gandeam eu zilele astea: ” De unde pana unde traditia cu painea si sarea?” De ce nu un vin bun si niste branza?
In traditia crestin-ortodoxa, painea este simbolul vietii, pe care omul i-o ofera lui Dumnezeu.
„Adaugarea sarii, personificata in unele credinte populare ca «mama a lui Dumnezeu» sau sfanta (numita sfanta dreptate), este de natura sa marească puterile magico-rituale ale painii“. (Ofelia Vaduva)
De altfel, sarea alaturata painii constituie poate cel mai vechi obicei de ospitalitate al romanilor, care, inca din vechime, isi intampinau oaspetii cu paine si sare, in semn de dragoste, de bunatate si de respect.
În culturile slave, dar si în cea romana – , painea si sarea sunt bogatiile de baza pe care gazdele le impart cu cei veniti ca oaspeti, in semn de prietenie si intelegere. In Evul Mediu, painea si sarea deveneau adevarate peceti care legau juraminte, intelegeri si infraţiri. Pe atunci, se jura “pe paine si sare”, iar negustorii care bateau palma pentru marfuri cu acest juramant nu puteau incalca tocmeala. Brutarul si ucenicii sai erau cei mai importanti in aceasta traditie, caci pentru a pecetlui o asemenea intelegere, painea trebuia sa fie bine coapta si buna la gust, precum cinstea oamenilor care jurau pe ea.
Am gasit ceva plauzibil pe net. Tu ce parere ai?
Elementele asociate simbolurilor crestine mi se par o prostie. Habar n-am de unde le scot, dar crestinizarea obiceiurilor romanesti le condamn. De aia-s romanesti. :)) De altfel, respect pentru poporul roman, ospitalier ca in totdeauna.