0

Armonie acvatica (GP)

Sunt o mamica la puterea a treia, asa ca numele blogului mi se cam potriveste, ma rog, in cazul meu, ar trebui albastru… si, cum spuneam, inmultit cu 3. Am inceput de foarte putin timp sa-mi adun pe cat ma mai tin nervii si neuronii, amintirile cele mai recente si sa povestesc pe blogul cu nume zen – „armonie acvatica” despre cum poate deveni viata cu 3 copii un sport extrem, din cauza aventurilor pline de adrenalina de care descendentii mei au grija sa nu cumva sa fiu lipsita. Mai mult decat atat, e un ghid de supravietuire dedicat cu generozitate tuturor mamicilor care penduleaza neostoite intre oale, scutece si resturi de mancare/jucarii prin casa. Va cam faceti o idee, nu? Suntem pe drumul bun. La noi, Alex (5 ani si jumatate) este filosoful (cu texte profunde despre semnificatia familiei – „imi place sandvisul pentru ca il putem manca in familie”, „eu cu tine si cu tata avem grija de copii”, „tu ai grija de mine si eu de fratii mei”, despre viata – „e grea viata, e cacalau de grea”, despre vreme – „ninge cat in China” si tot asa), Teo (3 ani si 11 luni) este nazdravanul (de cate ori cade, ma anunta inainte sa se ridice: „sunt bineeeeeeeeeee”, cand il rog sa ma ajute imi raspunde „nu, multumesc”, iar activitatea de baza este cantatul la capace metalice cu linguri si furculite) si Roby (1 an si 10 luni), care sta la san si butoneaza tableta sau iPhone-ul in cautare de jocuri si filmulete si-mi explica din cand in cand ca „incaca” jocul. In aceasta formatie, plictiseala este un lux la care tanjesc din greu, asa ca supravietuirea devine singura forma posibila de vietuire, macar pana se fac mai mari si reusim sa comunicam folosind sisteme de referinta cat de cat compatibile (na, ca am zis-o). Sa stiti ca acest lucru este vizibil si din exterior. De exemplu, asta vara, intr-o parcare, un om al strazii se ofera sa ma ghideze. Nu-i zic nimic, dar nici nu ma iau dupa indicatiile lui. Cand cobor, ma intreaba cine mi-a dat carnetul ca nu stiu sa conduc deloc si imi cere ceva banuti. Ii dau niste maruntis si ma apuc sa scot copiii, pe rand, din masina. Cand ajung la numarul 3 (ii am numarati, v-am zis?, asa nu ma incurc, sunt sigura ca nu-l uit pe niciunul pe vreundeva si evit sa-i strig “aaaaa… asta cum te cheama…”), omul vine la mine si imi da banii inapoi zicandu-mi: “ma scuzati, nu am stiut ca aveti trei copii!!”. Altadata, o tanti mi-a vazut scaunelele in masina si m-a intrebat daca am gemeni. Dupa ce i-am spus cum sta treaba mi-a zis asa, compatimitor: „aoleu, ca la noi la tigani, ii facusi unul dupa altul”. Ii facui, ii facui. Cu toate acestea, nu as vrea sa descurajez pe nicio mamica sau viitoare mamica, totul e bine cand se termina cu bine cu un mic amendament: sa va tina nervii. In rest, vorba aia, “armonie, tata”!

MucRoz

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.