Într-un fel mă bucur că revine serialul Dallas deoarece am crescut cu el. Și cine nu știe piesa de la început? Toată lumea o știa pe atunci. Mama pleca de la muncă să vadă un episod din serial.
Serialul Dallas, difuzat în SUA în anii 80′ și în România după 1990, revine pe micile ecrane în vara lui 2012. Producătorii au anunțat cel puțin 10 noi episoade.
Noua serie, după cum se vede în trailerul apărut pe internet, se bazează tot pe conflictul din interiorul familiei Ewing în jurul companiei Ewing Oil și a fermei Southfork.
Povestea continuă de unde a fost lăsată acum 20 de ani, iar cei doi frați, Bobby și J.R., se detestă la fel de mult iar fii lor le-au moștenit rivalitatea și caracterul.
Faimosul personaj jucat de Larry Hagman, JR, apare într-un con de umbră, privind amenințător către cameră.
“Toate acele lupte pentru Ewing Oil și Southfork. Am distrus totul în calea noastră și pentru ce, JR?”, îl întreabă Bobby pe J.R. în noul trailer.