Protectia la locul de munca
In urma cu o luna, am decis impreuna cu sotul meu sa ne apucam in sfarsit, de constructia casei mult gandita si visata. Terenul pentru aceasta casa il avem demult pus la punct si pregatit, l-am primit din partea socrului, el fiind un mare iubitor al vietii traite la casa. Ei bine, desi eu personal toata viata am locuit la bloc, in apartament, am fost intotdeauna de acord cu socrul meu din acest punct de vedere, dorindu-mi sa imi intemeiez o familie si sa locuim la o casa frumoasa cu gradina. Asadar, aceasta dorinta este pe cale sa se implineasca si lucrul acesta ma entuziasmeaza extrem de mult. Inca nu avem copii, dar planuim sa avem doi, fata si baiat. Am stabilit impreuna cu sotul meu ca este important ca in primul rand sa ne asezam la casa noastra, pentru ca ai nostri copii sa poata creasca intr-un mediu sanatos, spatios si cat mai placut. Asa ca, in ultimii cinci ani am fost amandoi concentrati pe cariera, pe joburile noastre, muncind si zbatandu-ne extraordinar de mult pentru proiectul viitoarei noastre case. Putin cate putin, am reusit sa strangem suma necesara pentru aplicarea ideii si planului deja gandit.
Asadar, in ultima luna, inainte de a ne apuca de construirea casei, am inceput treptat prin a achiziona materialele si echipamentele de protectie necesare pentru o buna desfasurare a constructiei , o etapa extrem de frumoasa si interesanta pentru amandoi. De mentionat este faptul ca sotul meu lucreaza in domeniul constructiilor, el este de profesie zidar, zugrav si sudar, mai pe scurt, un priceput la toate, lucru de care sunt foarte mandra. Eu sunt contabila, deci nu lucrez in domeniu. Cu toate acestea, nimic din ce a fost nevoie sa achizioneze nu a comandat pana nu s-a sfatuit cu mine si mi-a cerut parerea. Astfel, am format si formam o echipa foarte buna si practica, iar procesul acesta in indeplinirea visului nostru ne uneste foarte mult si ne consolideaza casnicia. Insa, observandu-l ca se concentreaza pe calitatea produselor si materialelor de lucru, cautand sa investeasca doar in acestea si facand economie cand vine vorba de el, am decis pe ascuns, sa ii cumpar o noua imbracaminte de protectie, fiind imperios necesara pentru siguranta sotului meu pe santierul de lucru. Am ales o salopeta, mai exact pantaloni cu pieptar, o bluza pentru salopeta speciala pentru sudori si o vesta, pentru zilele mai racoroase. Am citit pe site ca aceste produse textile sunt fabricate din materiale evaluate ca fiind inofensive pentru sănătatea umană, bazate pe cercetări recente, avand Certificarea Oeko-Tex® Standard 100, sistem la nivel global, obținută pentru următoarele colecții: gama R8ED, VISION si 4TECH.
Pe langa vestimentatia extrem de utila si practica, care ma ajuta sa stau linistita in privinta sigurantei sotului meu pe santier, m-am gandit sa ii achizitionez si o noua casca de protectie.
Bineinteles, el deja avea una, pe care o folosea la locul de munca, insa l-am auzit de multe ori spunand ca ii creeaza discomfort si ca uneori ii provoaca dureri de cap, cauzate de purtarea ei nenumarate ore la rand. De aceea, am tinut neaparat sa ii cumpar aceasta casca rosie:
pe care am descoperi-o ca fiind mai profesionista, foarte confortabila, cu sistem de aerisire, iar marimea se poate regla cu usurinta, avand o buna stabilitate. De asemenea, are o banda antitranspiratie detasabila fabricata din bumbac PR, lucru care ii creeaza confortul si mai mult decat atat, am ales culoarea rosu, care stie ca este culoarea mea favorita, fapt care ii va aduce aminte de fiecare data ca sunt alaturi de el. Si pentru ca mi-am dorit ca acest gest sa fie un gest si mai original si special, am avut posibilitatea de a imprima pe aceasta casca numarul viitoarei noastre case, mai exact 7. A fost extrem de impresionat de acest cadou, si mi-a multumit cu lacrimi in ochi pentru grija si dragostea pe care i-o port. Ma bucur ca am descoperit acest site care m-a ajutat sa il pot surprinde astfel pe meseriasul meu preferat. A fost un fel de a-i arata si demonstra sotului meu cat de mult il iubesc, il apreciez si il sustin pentru munca pe care o depune pentru casa visurilor noastre. Abia astept sa fie gata si sa ii gatesc placinta favorita in semn de recunostinta!