0

Ce e aia mamoplastie?

Te gandesti sa apelezi la mamoplastie? Iata cateva lucruri pe care trebuie sa le stii inainte

Daca ai avut dintotdeauna complexul sanilor mici si iti doresti sa iti recapeti increderea in tine, atunci inseamna ca iei in considerare apelarea la o operatie de mamoplastie.

Fiindca mereu suntem bombardati de imagini cu femei cu forme, dar si de promovarea perfectiunii feminine care consta intr-un trup in forma de clepsidra si cu forme perfecte, astazi, datorita evolutiei medicinii reparatorii si estetice, putem obtine formele mult visate, apeland la profesionalismul medicilor esteticieni.

Ce este mamoplastia?

Denumita si mamoplastie de augmentare sau, simplu, operatia de marirea sanilor, aceasta interventie chirurgicala consta intr-un implant efectuat la nivelul bustului, folosind, de regula, silicon sau gel. Sub anestezie generala, medicul se ocupa cu implantarea, la nivelul glandei mamare, a unui implant de silicon cu forma si dimensiunea aleasa de catre pacient, impreuna cu medicul estetician. Imediat dupa operatia de marire a sanilor, pacienta va ramane sub supravegherea personalului medical, in noaptea imediat urmatoare operatiei. Daca pana acum aceasta inteventie era privita cu scepticism, astazi doamnele si domnisoarele au mai multa incredere in rabdarea si atentia cu care lucreaza medicii de specialitate, in cabinetele echipate cu aparatura de specialitate.

Exista o varsta anume pentru a putea apela la mamoplastie?

Fiindca una dintre cele mai frecvente intrebari legate de mamoplastie este daca exista o varsta ideala pentru a putea apela la o astfel de interventie, raspunsul medicilor este NU, atata timp cat starea de sanatate a pacientelor este una buna. In cazul in care aveti alergii la anumite medicamente sau mici probleme de sanatate, toate acestea trebuie imediat comunicate medicului estetician.

Poate implantul mamar sa afecteze alaptarea?

Una dintre cauzele pentru care multe  dintre femei nu apeleaza la implantul mamar este frica de a nu putea alapta atunci cand vor avea un copil. Insa ginecologii va asigura ca acesta nu este in niciun fel un impediment si ca implantul mamar nu impiedica hranirea la san a nou-nascutului. Asta pentru ca imediat dupa operatie, glanda mamara ramane intacta si nu va fi afectata in niciun fel. Singurul, sa ii spunem “inconvenient”, este ca siliconul poate afecta intr-o oarecare masura cantitatea de lapte si scurgerea lichidului, insa asta nu reprezinta o problema, spun medicii ginecologi.

Medicul si echipa sa determina reusita operatiei

Inainte de a apela la mamoplastie, pacienta trebuie sa se intereseze despre locul in care poate beneficia de cele mai calitative servicii, dar si de siguranta ca operatia va fi efectuata cu succes. De aceea, un prim loc in decizia luata este ocupat de medicul estetician. Orientati-va spre cabinetele care au in spate o echipa profesionista si care va pot oferi toate serviciile specifice unui astfel de cabinet. Pe langa operatia in sine, trebuie sa va indreptati atentia spre un medic notoriu, care are timp, grija si rabdare sa va ofere cele mai bune sfaturi si servicii medicale, dar si care sa va asigure ca veti avea rezultatele mult asteptate. Recapatati-va increderea de sine si feminitatea mult dorita!

marius

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.